Ultimul Regulament a fost aprobat în 28.07.2016, odată cu instalarea noii conduceri. Dan Manu şi-a făcut propriile reguli, pe care acum le schimbă.


Luna trecută, redactorii Institutiilestatului.ro şi Momentulzilei.ro au participat la două şedinţe la comisiile de specialitate. Le-am arătat cititorilor noştri cum consilierii judeţeni şi aparatul de specialitate al CJ Argeş vin total nepregătiţi la şedinţă. Dan Manu nu a suportat o astfel de umilinţă şi a decis să le bage pumnul în gură ziariştilor.

Ce a ieşit? Puteţi vedea singuri în materialele de mai jos. 
 
 
 
 
 
 
Acum, în loc să pună consilierii judeţeni să vină pregătiţi la şedinţe, Dan Manu preferă să schimbe Regulamentul de Organizare şi Funcţionare şi să interzică accesul presei la şedinţele pe comisii. 
 
Bravo, domnule Manu! În loc să-i sfătuiţi pe habarniştii care încasează lunar bani publici să pună burta pe carte, mai bine puneţi batista pe ţambal. 
Nici nu ne punem problema ca această propunere să nu treacă, PSD şi ALDE având o majoritate confortabilă. 
 
Domnule Manu, aveţi ceva de ascuns? În afară de neştiinţa consilierilor judeţeni mai aveţi şi altceva de ascuns? Nu cumva vorbim despre decizii luate pe bani publici?
 
Mai jos sunt extrase din Regulamentele de organizare şi funcţionare

Regulament vechi
 
Art. 23 – (1) Comisiile de specialitate lucrează valabil în prezenţa majorităţii membrilor şi iau hotărâri cu votul majorităţii membrilor lor.
 (2) Comisia poate invita să participe la şedinţele sale specialişti din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Argeş sau din afara acestuia, în special de la instituţiile şi serviciile publice aflate în subordinea Consiliului Judeţean Argeş. Persoanele invitate au obligaţia de a participa la şedinţele comisiilor de specialitate. Au dreptul să participe la şedintele comisiei şi consilierii judeţeni care au făcut propunerile ce stau la baza lucrărilor comisiei.
 (3) Persoanele prevăzute la alin.(2) pot fi ascultate, dar nu au dreptul de a participa la vot.
 (4) Şedintele comisiei de specialitate sunt, de regulă, publice.
 (5) Comisia poate invita şi alte persoane care să participe la dezbateri.
 (6) Comisia poate hotărî ca unele şedinte sau dezbaterea unor puncte de pe ordinea de zi să se desfăşoare cu uşile închise. 

Regulament nou
 
Art. 23 – (1) Comisiile de specialitate lucrează valabil în prezenţa majorităţii membrilor şi iau hotărâri cu votul majorităţii membrilor lor.
 (2) Comisia poate invita să participe la şedinţele sale doar specialişti din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Argeş sau din afara acestuia, în special de la instituţiile şi serviciile publice aflate în subordinea Consiliului Judeţean Argeş, reprezentanti ai institutiilor sau persoanelor juridice implicate. Persoanele invitate au obligaţia de a participa la şedinţele comisiilor de specialitate. Au dreptul să participe la şedintele comisiei şi consilierii judeţeni care au făcut propunerile ce stau la baza lucrărilor comisiei.
 (3) Persoanele prevăzute la alin.(2) pot fi ascultate, dar nu au dreptul de a participa la vot.
 (4) Comisia poate hotărî ca unele şedinte sau dezbaterea unor puncte de pe ordinea de zi să se desfăşoare cu uşile închise. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *