Surprinzãtor, preşedintele CJ Argeş, Dan Manu, a participat la festivitãţile de deschidere a anului şcolar, la şcolile din comunele Berevoieşti, Aninoasa şi Bãlileşti. Asta în timp ce greii momentului s-au cãlcat în picioare la unitãţile de elitã.

 “Astăzi am ales să particip la deschiderea noului an şcolar la ţară, acolo unde în general, personalităţile din această ţară nu prea ajung. Am învăţat primele opt clase în comună Berevoieşti, mama mea fiind cadru didactic peste 30 de ani. Drept pentru care am considerat că este de datoria mea să încep cu şcoala în care m-am format. Sunt bucuros că acum condiţiile sunt mult mai bune şi sper să reuşesc ca majoritatea şcolilor din judeţ să se prezinte foarte bine.

Am continuat vizita în comuna Aninoasa, satul Slănic apoi la şcoala din comuna Vlădeşti, după care am mers în comuna Balilesti. În Balilesti am vizitat şcoala de la Poeniţa şi şcoala din Bãjeşti care a fost reabilitată în acest an. Am verificat peste tot starea grupurilor sanitare,deoarece acestea în general lasă de dorit, iar eu ca medic ţin că elevii să beneficieze de condiţii igienice.”, a scris Dan Manu, pe Facebook. 

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *