Numărul de unități școlare reprezintă aproape jumătate din totalul acestora.
„Noi vrem să lansăm acum pe unităţile de învăţământ din ţară, să lansăm un program pentru a dota cu panouri electrice 4.000 de unităţi de învăţământ, cred că 9.000 sunt la nivel naţional. Din Fondul pentru Mediu vrem să finanţăm. (…) Eu cred că lansăm Ghidul în dezbatere publică pe 25, asta înseamnă că după perioada de dezbatere publică (…) 30 de zile lucrătoare (…), după care la sfârşitul lunii aprilie, la începutul lunii mai se vor putea deja depune aplicaţii”, a declarat ministrul Mediului, potrivit Agerpres.

