Deşi au câştigat numeroase trofee, dansatorii au rămas anul acesta în afara schemei de finantare. Cei care ar trebui să se îngrijească de soarta ansamblului, respectiv Sorin Mazilescu, şeful lor direct, şi vicepreşedintele Consilului Judetean, responsabil cu domeniul cultural, Constantin Polexe, nici măcar nu au propus un buget pentru ansamblu.
„ Consilierii judeteni aprobă bugetul, dar ce-i drept, anul acesta nici nu am propus o finantare pentru Dorul.”, a declarat Polexe.
Sorin Mazilescu, în schimb, nu a avut nicio părere despre cei pe care îi gestionează, preferând să tacă.
Reamintim că, pentru Handbal Club Argeş s-au găsit anul aceste, peste şapte miliarde de lei din bugetul public.

