Șeful ANSVA a declarat că, până în prezent, nu s-a luat nicio măsură în acest sens, deși mai sunt câteva zile, pînă la data de 1 iulie, când s-a estimat și aceasta măsură de relaxare. ”Ce se va întâmpla după 1 iulie? Nu putem spune cu precizie că la 1 iulie vor fi deschise restaurantele în interior, pentru că depinde de situaţia epidemiologică la nivel naţional.
Pot să vă spun doar că am avut atât în perioada de urgenţă, cât şi în cea de alertă, patru tipuri de activităţi care au fost permise unităţilor de alimentaţie publică, respectiv cele de tip „drive-in”, „room-service”, livrare la domiciliu şi „take-away”.
Aceste activităţi au fost permise în cadrul unităţilor de alimentaţie publică care îşi desfăşurau activitatea în baza autorizării sanitar-veterinare şi toţi agenţii economici care au dorit să funcţioneze trebuiau să respecte aceste cerinţe, precum şi cele stabilite de Ministerul Sănătăţii (MS) şi Ministerul Economiei, pentru a asigura protecţia clienţilor, astfel încât să nu existe o posibilă infecţie cu SARS-Cov-2 în timpul desfăşurării activităţilor de preparare, livrare şi servire”, a spus Chioveanu, în cadrul unui interviu pentru Agerpres.

