Ȋncepând de astãzi, 6 ianuarie 2018 ajutorul de deces se va majora cu pânã la 1000 de lei. Astfel, pentru decesul asiguraților, se vor acorda 4.162 de lei, iar pentru decesul unui membru de familie al acestora se va acorda suma de 2.081 de lei., comparativ cu 3.131 de lei (decesul asiguratului), respectiv 1.566 de lei (decesul unui membru de familie), cât era pânã în prezent.

 Mai mult, ca urmare a modificărilor aduse de Legea pensiilor, ajutorul de deces nu mai este acordat salariaților de angajator, ca până acum, ci direct de casele de pensii, la fel ca în cazul pensionarilor.

Acest ajutor de deces este o sumă de bani acordată în termen de trei zile lucrătoare persoanei interesate și la cererea acesteia, pentru decesul unui asigurat (salariat sau pensionar) sau a unui membru de familie al acestuia., potrivit Bugetul.ro.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *