“În data de 21.04.2017 în jurul orelor 16.00, un cetăţean sună la dispeceratul Poliţiei Locale Piteşti pentru a sesiza că în incinta parcului de pe strada Constantin Noica se află nişte tineri care fac gălăgie. La faţa locului se deplasează un echipaj al Poliţiei Locare care găseşte trei copii cu vârste cuprinse între 12 şi 13 ani, jucându- se cu o minge. Domnii poliţişti, pentru a rezolva sesizarea, evacuează copii din parc şi îşi văd de drum. În cazul mai sus prezentat cine a fost de vină pentru evacuarea copiilor din parcul de joacă, Poliţia Locală, cel care a făcut sesizarea sau ambii?”, a scris un piteştean, pe pagina de Facebook.

