Guvernul condus de Victor Ponta va introduce, în perioada imediat următoare, o măsură de care vor beneficia toții români. Este vorba de o măsură asumată de USL în 2012 și anume scăderea TVA-ului.

 Potrivit celor de la Antena3, citând surse guvernamentale, de la 1 mai ar urma ca TVA să scadă de la 24% la 20%.

Ministrul Finantelor, Darius Valcov, a anunțat, de curând, in urma unor intalniri cu comerciantii, ca ia in calcul scaderea TVA inainte de luna noiembrie si ca anuntul public va fi facut cu o luna inainte pentru ca marii retaileri sa poata modifica softurile privind preturile produselor.

„Am discutat si ne-am consultat cu cat inainte ar trebui sa anuntam aceasta reducere pentru ca si dumnealor sa poata face modificarile, care nu sunt putine. Am ajuns la un termen de minim o luna de zile inainte de aplicarea a TVA redus de la 24% la 20% sa se faca anuntul public din momentul in care publicam ordonanta.”, preciza  zilele trecute Darius Valcov, ministrul demisionar al Finantelor Publice.

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *