Doi copii de 10 şi 12 ani au fost descoperiţi în iadul de la Berevoieşti, rãniţi şi înfometaţi. Aceştia au fost transferaţi în Centru de Evaluare şi Primire în Regim de Urgenţã din cadrul DGASPC Argeş. Pronosticul asupra recuperãrii lor este extrem de rezervat.
Clanurile de romi care i-au ţinut prizonieri pe cei doi minori i-au supus la tratamente inumane. Le-au scos dinții, le-a smuls părul din cap cu patentul, le-au crestat urechile, le-au stins țigări pe piele. Mai mult, la picioare, în zona gleznelor, copiii auveau carnea mãcinatã pânã la os, din pricina lanţurilor pe care au fost obligaţi sã le poarte.
”Sunt într-o stare fizică și psihică foarte proastă. Medicii pediatri ai Direcției de Protecție Socială i-au consultat și acum îi tratează. Nu știm cât va dura recuperarea lor și dacă va fi totală sau nu. E șocant ce li s-a întâmplat”, a declarat Adrian Macovei, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Argeș, pentru Libertatea.

