„Mă bătea cu furca, mi-a dat cu toporul în degete. Am avut ambele mâini în gips. Spuneau că mă bat pentru că nu făceam treabă. Mă băteau şi femeile şi copiii. Am încercat să fug şi m-a găsit Aurel (n.r Onică Aurel, aflat în prezent în arest), era pe cal. M-a legat de cal şi m-a târât prin sat. Era zi. M-au văzut (n.r alţi săteni), dar nu a sărit nimeni. Ţipam, iar el îmi spunea că dacă nu fugeam, nu îmi făcea asta. După aia m-au legat cu lanţuri.
M-au bătut din prima zi. Mi-au pus şi cuţitul la gât, mi-au spus să rămân acolo pe viaţă, altfel bagă cuţitul în mine. Am ajuns acolo printr-un coleg care mi-a spus că au de muncă”, a spus acesta la o emisiune televizată, potrivit Libertatea.

