"Vizita delegației are caracter de informare – documentare și are ca scop promovarea parteneriatului strategic româno – american.
La întâlnire vor participa domnul Emilian Dragnea, prefectul județului Argeș, domnul Constantin Dan Manu, președintele Consiliului Județean Argeș, domnul Cornel Ionică, primarul Municipiului Pitești, comandantul Garnizoanei Pitești si alți reprezentanți ai autorităților locale.
Vor fi abordate aspecte referitoare la modul de organizare și funcționare al instituțiilor locale, cunoașterea contextului socio – economic din județul Argeș și vor fi purtate discuții tematice privind activitățile specifice ale instituțiilor participante.
Exercițiul multinațional Saber Guardian 2017 (SG17) este planificat de Comandamentul Forțelor Armate ale SUA din Europa (USEUCOM) și condus de Forțele Armate ale SUA din Europa (USAREUR). Exercițiul se desfășoară în perioada 08 – 22 iulie, fiind organizat anual începând din 2013 până în prezent, prin rotație, pe teritoriile naționale ale Bulgariei, României și Ungariei", transmite Prefectura Argeş într-un comunicat remis Institutiilestatului.ro.

