Secretarul de stat, Gabriel Liviu Ispas, a fost eliberat din funcție de premierul Mihai Tudose. Decizia a fost publicată aseară în Monitorul Oficial şi vine dupã ce DNA l-a pus pe Ispas sub urmărire penală pentru abuz în serviciu, în dosarul în care se investighează modul prin care a fost concesionată Baza sportivă "Cutezătorii".

 "Luni, 30 octombrie 2017, am fost chemat la DNA pentru a mi se comunica faptul că s-a schimbat calitatea mea într-un dosar, din martor în suspect, ca urmare a apariției originalului actului adițional semnat de MEN și Fundația Pescariu în 2009, pe care, pe o pagină verso apar trei semnături, între care aparent una pare a fi a mea. Atât eu, cât și ceilalți doi colegi, am solicitat expertiză grafologică, precizând că nu ne aparțin acele semnături. Astăzi, ni s-a comunicat că procurorul de caz a dispus efectuarea expertizei grafologice. Nu știu cine și de ce mi-a falsificat semnătura. Nu am decât calitate de suspect! Expertiza va dovedi că nu am semnat actul respectiv, dar nu contest dreptul reprezentantului legal de a semna înscrisuri fără să ceară aviz juridic. Nu fac parte din categoria celor care neagă evidența! Investiția realizată de Pescariu în bază este una uriașă și spectaculoasă. Celor care au alte opinii le indic să viziteze baza Cireșarii, administrată de către instituția publică! Nu am fost și nu voi fi un etatist! Investiția privată este benefică, cu respectarea legii! Alte comentarii nu voi face până la finalizarea cercetărilor", a scris Ispas, pe pagina sa de Facebook., potrivit Stiripesurse.ro.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *