Vã rugãm respectuos sã-i nu-i mai huliţi pe social-democraţii de la Centru care şi-au pus trei guverne de incompetenţi într-un an de zile! Sã nu mai ziceţi despre ei cã sunt hoţi şi analfabeţi, cã avem şi noi, argeşenii, cu ce ne mândri. Aşadar vã prezentãm un fost parlamentar de Argeş, cu probleme penale, care dacã ar avea putea ar cafti o jumate de Românie, cã aşa a vãzut el în ţãrile civilizate. Şi ne-a prezentat şi nouã, la pulimea care voteazã la patru ani, cã la alţii bãtaia e ruptã din rai, ceea ce-ar trebui sã fie şi la noi, ca stat european cu drepturi depline.

 Vorbim de fostul deputat PDL, Cãtãlin Teodorescu, fost adjunct la ANPR, cu nişte probleme penale din cauza unor retrocedãri fantomatice şi care azi, susţine legile justiţiei pregãtite de PSD. Ce nu e clar? Acest domn Teodorescu care a fost implicat într-un dosar cât el de mare, e de acord cu acţiunea Jandarmeriei de a lovi un bãtrân la ultimul protest din Capitalã. Ca aşa se procedeazã într-un stat de drept, care dupã cum gândeşte Teodorescu e şi mult jefuita noastrã ţarã. Şi-atunci, cine face gãlãgie, sã ia bãtaie… 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *