Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a anunţat că a înregistrat la Parlament Pachetul legislativ pentru Natalitate, cu scopul de a încuraja familiile din România pentru a aduce copii, pe lume.

 „Criza demografică este una dintre cele mai severe provocări pe termen mediu şi lung cu care se confruntă România. În anul 2018 am înregistrat un minim istoric în privinţa copiilor născuţi în ţară în ultima jumătate de secol, fenomen care trebuie văzut cumulativ cu numărul mare de tineri care emigrează”, a afirmat Ovidiu Raeţchi, printr-un comunicat de presă remis, MEDIAFAX.

„De aceea, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu societatea civilă cu expertiză în domeniu, am luat decizia de a depune Pachetul legislativ pentru Natalitate. Este un prim pas în soluţionarea problemelor care au condus la scăderea natalităţii în România, iar majoritatea propunerilor din acest pachet legislativ au fost aplicate cu succes în state europene care s-au confruntat cu această situaţie”, a completat Raeţchi., potrivit sursei citate. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *