Nu a ţinut cont de prezenţa ministrului şi a celorlalţi reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi a început să arunce săgeţi vis-a-vis de articolele noastre. Şerban Valeca a oprit prima încercare a lui Drăghici, dar imediat după ce şefimea de la Bucureşti a plecat, Institutiilestatului.ro a revenit în discuţie. Noi ne bucurăm că suntem atât de importanţi, cu toate că ne-am dori să se bată aleşii neamului pentru proiecte pentru oamenii care i-au trimis în Parlamentul României. Aşa nu prea am mai avea nici noi ce scrie. Poate ne-am trece pe ode laudative.

Deputaţi, senatori, conducerea CJ Argeş şi câţiva primari au luat prânzul la Ştefăneşti, la conacul Brătienilor. La masă, Mircea Drăghici a început să facă pe şmecherul. Le-a promis celor prezenţi că va schimba şeful Ocolului Silvic de la Domneşti, cu sau fără aprobarea colegilor din partid. Şi toate astea au fost spuse în prezenţa lui Şerban Valeca, preşedintele PSD Argeş. Drăghici a continuat, lăudându-se că el are fir direct la conducerea centrală a partidului. Nu Argeşul l-a ajutat să ajungă chestor al Camerei Deputaţilor şi trezorier al PSD, structura centrală, ci persoane sus puse de la capitală. Drăghici a încheiat subiectul, spunând că face ce vrea el în Argeş, că are mână liberă de la Bucureşti. 
 
Le-a mai spus colegilor de partid că ştie că oameni din PSD plătesc redactorii de la Institutiilestatului.ro pentru a scrie articole de rău despre el şi soţia sa. Fetele mari ale Argeşului (Georgiana şi Mircea Drăghici) erau ponegrite de nişte ziarişti plătiţi de PSD-işti. Ca să vezi! Ce lume rea!
 
Noi, redactorii Institutiilestatului.ro nu am fost niciodată fani Mircea Drăghici. Nici nu am aveam cum să fim. În familia lui curg dosarele penale, zeci de argeşeni sunt târâţi prin instanţe pentru ingineriile financiare făcute de Drăghici şi soţioara lui cea dragă. Ne-am făcut meseria şi am informat, ori de câte ori am avut un subiect despre această familie. Fără frică, fără milă, chiar dacă deputatul argeşean ameninţa în stânga şi în dreapta cu judecata. Nu ne-am speriat şi am mers mai departe pe drumul nostru. Şi, din păcate, nici nu ne-a plătit nimeni. Şi spun din păcate, că aflu acum, din guriţa deputatului, că se poate să şi încasezi nişte bani dacă ai un material de rău. Asta e o veste minunată pentru noi. La cât de multe materiale nelaudative avem, ne îmbogăţim.
 
Dar până să devenim bogaţi, să vă povestesc ultima păţanie cu Drăghici. În urmă cu câteva săptămâni, am scris materialul: Bârfe din Parlament! Azi – Radu Vasilică. Aflasem că Radu Vasilică nu e la Parlament, ci la ski, pe o pârtie din Austria. Am stat de vorbă cu el. A avut noroc în acea zi. L-am găsit la muncă. Ne-a trimis un selfie din Parlament.
 
Deputatul Drăghici, văzând ştirea, se bagă în subiect. Mă contactează, pentru prima dată, pe WhatsApp. Waw!!! A coborât domnul deputat din turnul de fildeş pentru a vorbi cu prostimea de la Argeş. Îmi trimite o poză cu Vasilică la ski. Şi comentează sub ea: "Noi eram la legea bugetului".  Continuă: "sau la respingerea moţiunii de cenzură". În final îmi spune că Radu Vasilică nu a fost de la începutul anului în parlament. 
 
Caut pe site-ul Camerei Deputaţilor, Radu Vasilică apare prezent la moţiune. Îi scriu deputatului Drăghici. Şi de aici….potopul.
 
"A răspuns prezent Nicolae Georgescu în locul lui. Oricum Ioana Bran nu-i cunoaşte", ne scrie Drăghici pe nerăsuflate, lovind doi dintr-o lovitură. Dar nu-i ajunge. O "arde" şi pe Ioana Bran, secretar al Camerei Deputaţilor: "Unu că ea e nouă în parlament, direct în funcţia de secretar", după care revine la colegii din Argeş şi le mai aplică una: "Dar nici pe Nicu nici pe Radu nu-i cunoaşte nimeni. Nicu are o scuză". Nicolae Georgescu este la primul mandat de parlamentar. 
 
PS: Domnule chestor, trezorier şi deputat de Argeş, vă rog să-mi spuneţi unde să vă trimit factura? Conform spuselor dumneavoastră, noi scriem articole de rău numai plătite. Cum am demonstrat că am scris de rău de deputatul Vasilică după dezvăluirile dumneavoastră, repet: Unde vă trimit factura? Suma va fi mare, mare rău. Nu de alta, dar adăugăm la ea şi denigrările cu care ne-aţi procopsit, vineri, în zi de post, şi în săptămâna mare, la Vila Florica.
 
E frumos, domnule deputat? Cel care se simte fără păcat, să arunce primul cu piatra. Dumneavoastră nu aveti ce căuta nici măcar pe lângă piatră. Cu piatra în mână, exclus! 
 
Aveţi mai jos linkul cu materialul despre Radu Vasilică, scris după informaţiile primite de la dumneavoastră.
 
 
Ataşăm şi un print screen după conversaţia cu dumneavoastră. Nu de alta, dar poate aveţi memoria scurtă. 
 
 
 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *