Conform unui studiu realizat recent în Statele Unite, turmericul, merele și strugurii ar putea deține secretul prevenirii și tratării unuia dintre cele mai comune tipuri de cancer, informează Medical News Today, potrivit Agerpres.
Cercetătorii au identificat în turmeric, mere și struguri mai mulți compuși naturali care au potențialul de a "înfometa" tumorile la prostată și de a le reduce dimensiunile. Aceste substanțe par să aibă cele mai puternice efecte atunci când sunt asociate, după cum notează coautorul studiului, cercetătorul Stefano Tiziani de la Universitatea Austin din Texas, care a prezentat recent aceste descoperiri, realizate alături de colegii săi, în jurnalul "Precision Oncology".

