Comisia parlamentară de control al activităţii SRI va iniţia o dezbatere, la solicitarea mai multor asociaţii, pe tema "acoperiţilor din presă", a anunţat, vineri, preşedintele comisiei, Adrian Ţuţuianu, conform Agerpres.

"Am primit, până acum, 15 memorii de la persoane fizice care solicită audieri în Comisia de control al SRI şi am primit câteva sesizări de la asociaţii, fundaţii, ceea ce numim îndeobşte ca fiind societatea civilă. Am primit de la Active Watch şi alte asociaţii pe două teme care sunt cunoscute deja public: o sesizare care priveşte accesarea de către SRI a unor fonduri europene şi cea de-a doua solicitare de la aceleaşi fundaţii legat de prezenţa sau nu în presă a acoperiţilor. Ni s-a solicitat să facem şi o dezbatere publică pe acest subiect şi vă asigur că, în următoarele două luni de zile, vom stabili când facem această dezbatere publică, în ce format. Evident că dumneavoastră, individual sau prin structurile profesionale, veţi fi parte a acestei dezbateri", a precizat Ţuţuianu, într-o conferinţă de presă.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *