Scriam, sãptãmâna trecutã, cã salariile angajaţilor din centrele DGASPC Argeş vor scãdea. Ba mai mult, oamenii trebuie sã aducã bani de acasã, începând cu anul 2017, pentru cã şeful de la Resurse Umane a aplicat greşit legea salarizãrii, atribuind lefuri mai mari acolo unde nu are cazul.

 Am aflat însã cã problema este şi mai încurcatã, dupã ce o parte din angajaţii Direcţiei, au observat cã primesc salarii mai mici decât li se cuvine. Vinovat este acelaşi Cristian Borda, şeful Serviciului Resurse Umane, care unora le-a stabilit lefuri mai mici, deşi nu era cazul.

Astfel, pãgubiţii au depus o sesizare la Consiliul Judeţean Argeş, ca sã ştie şi domnul Manu ce se întâmplã în ograda directorului Adrian Macovei de la DGASPC. Angajaţii au apelat la un avocat şi promit cã vor lupta din rãsputeri sã-şi recupereze drepturile salariale de care au fost vitregiţi.

Potrivit surselor noastre, mâine, la prima orã, preşedintele judeţului, Dan Manu, va primi, la mapă, întâmpinarea de la avocat, privind neregulile de salarizare. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *