
Este vorba de proiectul Dezvoltarea unei rețele transfrontaliere de Telediagnostic și Teleconsultare în instituțiile de sănătate, derulat în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia. Proiectul a permis medicilor de la Spitalul General Vârșeț, Spitalul Județean de Urgență Reșița și de la Centrul de Sănătate Zitiște (Serbia) să colaboreze, prin intermediul unui sistem medical unic în cele două țări. Datorită sprijinului sub formă de investiții din partea UE, spitalele implicate au fost dotate cu aparatură medicală performantă. Proiectul implică utilizarea în comun a unui sistem unic de telemedicină, ceea ce permite medicilor să folosească tehnologiile inovatoare din domeniul datelor electronice pentru a oferi pacienților asistență medicală la distanță. Acest lucru a redus costurile medicale, a oferit servicii de diagnosticare mai bune, mai rapide și mai sigure, cu o îmbunătățire reală a serviciilor de asistență medicală la granița româno-sârbă.
Prezentarea a avut loc la Întâlnirea anuală de a autorităților de management al programelor de cooperarea teritorială europeană (CTE), organizată în perioada 19-20 mai 2014 la Bruxelles. Alături de reprezentanți ai Comisiei Europene și ai autorităților de implementare, la eveniment au participat și beneficiari ai celor 8000 de proiecte ce au primit finanțare europeană nerambursabilă în perioada 2007-2013 și care au contribuit la promovarea unor soluții comune pentru probleme comune de pe teritoriul UE și al țărilor vecine din următoarele domenii: transport, educație, energie, asistență medicală, formare profesională și crearea de locuri de muncă. În cadrul acestui eveniment, reprezentanții a patru dintre proiectele de succes implementate în Uniunea Europeană și în țările vecine au fost invitați să prezinte rezultatele obținute și beneficiile aduse comunităților locale pe care le reprezintă.