De câteva zile, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) şi-au intensificat controalele fiscale în toată ţara, iar acestea se vor desfăşura inclusiv în zilele de weekend, potrivit unui anunţ recent al instituţiei. Verificările suplimentare vizează numeroşi operatori economici, inclusiv centre comerciale, restaurante sau cluburi, şi au rolul de a combate evaziunea fiscală întâlnită pe perioada verii.

 În încercarea de a combate fenomenul evaziunii fiscale, dar şi pentru a preveni indisciplina financiară, neconformarea la declarare şi plata obligaţiilor fiscale, conducerea DGAF a decis să intensifice controalele operative pe care le desfăşoară, cu atât mai mult cu cât se aşteaptă o creştere a cererii și a consumului de bunuri și servicii în perioada de vară.

Potrivit unui anunţ recent al instituţiei, direcțiile regionale antifraudă de la nivelul întregii țări organizează deja, din 6 iunie, acțiuni de monitorizare si control antifraudă operative, care, în funcție de specificul activităților comerciale vizate, vor fi efectuate inclusiv în zilele de weekend. Concret, de controalele inspectorilor antifraudă sunt vizate următoarele sectoare:

  • domeniul recoltării cerealelor, morăritului și panificației;
  • centrele comerciale angro din zonele cu risc fiscal și cu activitate semnificativă;
  • restaurantele, barurile, cluburile;
  • zonele cu aglomerare de comercianți en-detail cu risc fiscal ridicat;
  • prestările de servicii direct către populație: turistice/agrement, sportive/medicale, de estetică/întreținere, întreținere și reparații auto;
  • livrări de bunuri cu amănuntul către populație: agroalimentare, îmbrăcăminte și încălțăminte, menaj, materiale de construcții, jucării, electrice, titrează avocatnet.ro

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *