Potrivit propunerilor elaborate de ministerul Educaţiei, citate de presa centrală, programa pentru gimnaziu 2016-1017 ar putea avea următoarele modificări :
1. Limba şi Literatura Română – pierde o oră la clasa a V-a, adică elevii vor avea patru ore în loc de cinci ;
2. Dispare ora de Latină, care se studiază la clasa a VIII-a ;
3. Apar noi materii care înlocuiesc Educaţia Civică. Astfel, la clasa a V-a, elevii vor studia Educaţie pentru Drepturile Copilului, la clasa a VI-a vor studia Educaţie Interculturală, la clasa a VII-a vor studia Educaţie Democratică, iar în clasa a VIII-a – Educaţie Economică ;
4. Biologia pierde o oră pe săptămâna într-una dintre variantele de plan cadru la clasa a V-a şi la clasa a VIII-a.
5. De asemenea, Geografia şi Istoria pierd o oră pe săptămână la clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a.
6. Orele de Sport sunt şi ele vizate. În prezent, elevii de clasele V-VII pot face 2-3 ore de Educaţie Fizică şi două ore în clasa a VIII-a, iar în variantele de plan cadru, sportul pierde o oră pe săptămână fie la toate clasele, sau doar la o parte din ele.

