Potrivit Evenimetul Zilei, plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti la începutul lunii aprilie. Procurorilor li se aduce la cunoştinţă că „faptele de natură penală săvârşite de către soţii Aurelia şi Marian Mincă din Piteşti, ce constau în acţiuni ce pot fi încadrate la prevederile art. 207 din Noul Cod Penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, sens în care solicităm tragerea la răspundere penală a celor doi făptuitori”.
Plângerea a fost însoțită de mai multe documente. După o serie de discuții telefonice, pe data de 14 martie, Mincă le-a trimis celor de la Prime Kapital un e-mail cu următorul conţinut:
„Din discuţia avută la telefon şi pentru a fi de acord cu noua construcţie a Mall-ului care se doreşte să se construiască în Piteşti, cartier Tudor Vladimirescu, în calitate de vecini pentru ca noi să fim de acord dorim o despăgubire care s-a discutat telefonic de 200.000 euro pentru a ne da semnătura la notariat. În caz contrar noi vom acţiona cazul în Instanţă pentru că suntem foarte nemulţumiţi deoarece pasarela care se va face ne va periclita foarte mult liniştea cu haosul care va fi”.

