PSD a comandat un audit extern, pentru a vedea dacă sunt probleme cu documentele contabile ale partidului. Auditul este aproape de finalizare, el urmând să fie prezentat conducerii partidului la începutul lunii august, informează Europa Liberă. Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, a fost obligat de noua conducere să-și dea demisia din această funcție, după ce DNA a deschis dosarul în care este acuzat că a cumpărat pentru el o vilă în Pipera și o mașină costisitoare cu banii de la bugetul de stat destinați PSD. Dosarul a fost finalizat de DNA și a fost trimis în judecată.
Drăghici a fost un apropiat al lui Liviu Dragnea. Acum, în locul lui se află senatorul Ștefan Mihu, din organizația PSD Constanța.
„Se face un audit, sunt verificări. A fost comandat cuiva din afară, unui auditor independent, sunt doi de fapt, și verifică pe ultimele șase luni, ca să știu ce preiau acolo concret. Eu sunt de meserie expert contabil, vreau să știu ce preluăm, ca să mergem înainte corect. Este un audit comandat care să ne certifice ce s-a întâmplat acolo sau să ne semnaleze eventuale probleme care ar putea fi din punct de vedere al înregistrărilor contabile și să le putem remedia. Eu, în paralel cu auditul, îmi fac socotelile proprii”, a declarat pentru Europa Liberă noul trezorier al PSD.
Acesta va intra oficial în lucru de la începutul lunii august, dar el s-a instalat deja în biroul din Kiseleff.
Surse din PSD au declarat pentru Europa liberă că sunt probleme în modul în care a fost ținută contabilitatea în anii trecuți, mai ales în privința contului în care intra subvenția partidului. Potrivit acestora, nu existau două conturi, cel cu veniturile partidului și cel în care intra subvenția.

