Fostul președinte Ion Iliescu a fost chemat miercuri dimineață la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoștință că are calitatea de suspect pentru săvârșirea infracțiunii contra umanității în dosarul "Mineriada". 

Împotriva fostului preşedinte s-a început urmărirea penală, fiind acuzat de infracţiuni contra umanităţii pentru reprimarea manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13-15 iunie 1990, în urma căreia patru oameni au murit.

În acelaşi dosar au fost puşi sub acuzare, tot pentru infracţiuni contra umanităţii, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, amiralul Emil Cico Dumitrescu şi liderul minerilor Miron Cozma. 



Fostul premier Petre Roman, fostul ministru al Apărării Victor Athanasie Stănculescu şi Gelu Voican Voiculescu ar putea fi şi ei cercetaţi în dosar. Procurorul general al Parchetului Curţii Supreme a cerut preşedintelui declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de urmărire penală pentru cei trei.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *