În solicitarea depusă la instanţă de Asociaţia 21 Decembrie 1989 se arată că prejudiciul moral şi material provocat de cei inculpaţi în a fost estimat la peste un milliard de dolari.

"Solicităm Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie luarea măsurilor asiguratorii care să conducă la eventualele bunuri şi asupra fondurilor extrabugetare şi asupra bunurilor proprietate privată care s-ar găsi asupra persoanelor sus-menţionate", se arată în cererea Asociaţiei 21 Decembrie 1989.


În 13 iunie 2017, Parchetul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că procurorii militari au finalizat cercetările în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 şi au trimis în judecată, pentru crime împotriva umanităţii, 14 persoane, între care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul şef al SRI Virgil Măgureanu şi Miron Cozma. Potrivit procurorilor, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990 autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în acest atac fiind implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

 


Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *