„Salut decizia Parlamentului referitoare la revizuirea Constituţiei privind definirea familiei. Referendumul va avea loc pe 7 octombrie şi va fi un moment crucial pentru valorile fundamentale ale societăţii româneşti. Am susţinut organizarea acestui referendum şi voi participa cu siguranţă la scrutin. Este cea mai democratică formă posibilă de exprimare a voinţei poporului român într-o chestiune de o profunzime spirituală deosebită. Nu va fi un vot pentru sau împotriva cuiva, pentru sau împotriva unor categorii de persoane. Va fi un vot despre cum ne dorim să arate societatea în care trăim. Eu voi vota fără ezitare pentru familie, în sensul ei tradiţional, pentru că, în opinia mea, valorile tradiţionale reprezintă rădăcinile unei naţiuni“,a fost mesajul lui Liviu Dragnea, după votul dat de senatori în ceea ce priveşte proiectul pentru modificarea definiţiei familiei în Constituţie.
Potrivit Adevarul.ro, imediat după anunţul său, Liviu Dragnea a fost ironizat pe Facebook pentru faptul că ar susţine acest demers, în condiţiile în care are o parteneră de viaţă cu apropoape 25 de ani mai mică. „Tu şi Irinuca vă calificaţi pentru familia tradiţională?“, a fost întrebat liderul PSD.

