Elevii claselor a VIII-a şi a XII-a din Argeş au la dispoziţie o modalitate de a învăţa acasă la disciplinele de examen limba română şi matematică. Inspectorul general al ISJ Argeş, Dumitru Tudosoiu, a încheiat un parteneriat cu postul Curier TV, care va transmite, de două ori pe săptămână, cursuri predate de profesori argeşeni.

  

„În contextul în care activitatea unităţilor de învăţământ din România a fost suspendată în urma crizei declanşate de pandemie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, în colaborare cu postul local de televiziune Curier TV, vine în sprijinul elevilor argeşeni din clasele terminale, prin proiectul STAI ACASĂ! TE AJUTĂM SĂ ÎNVEȚI!, inițiat la nivelul I.Ş.J. Argeş. Astfel, în fiecare săptămână, prin intermediul postului TV mai sus menţionat, în zilele de miercuri şi vineri, în intervalul orar 18.00-20.00, elevilor din clasele a VIII-a, respectiv a XII-a/a XIII-a le vor fi prezentate, de către profesori argeşeni, lecţii din cadrul disciplinelor specifice de examen: limba şi literatura română şi matematică. Prin această iniţiativă, în completarea celorlalte alternative didactice utilizate la nivelul unităţilor şcolare, ne dorim o abordare unitară în continuarea pregătirii elevilor pentru examenele naţionale, prin parcurgerea conţinuturilor şi fixarea acestora. De asemenea, având în vedere intervalul orar anunțat, oferim posibilitatea implicării active a părinților.”, a transmis şeful ISJ Argeş, Dumitru Tudosoiu. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *