Astfel, doi dintre principalii creditori ai Oltchim, Electrica Furnizare și ANAF, au votat împotriva modificării planului de reorganizare. Cele două entități sunt cei mai "îndărătnici" creditori al combinatului vâlcean. Ele s-au opus în 2015 planului inițial de reorganizare a Oltchim, structurat pe 3 ani, până în 2018, iar anul trecut au contestat prelungirea acestuia cu încă un an, până în 2019.
La rândul său, Electrica SA, compania-mamă a Electrica Furnizare, a cerut amânarea votului asupra modificării planului de reorganizare a Oltchim, "întrucât nu rezultă din documentele puse la dispoziție până la acest moment dacă modificarea propusă va permite respectarea programului de plăți a creanțelor, sau garanțiile de care beneficiază creditorii", potrivit procesului verbal al adunării creditorilor Oltchim din 6 martie, titrează Profit.ro.

