Elena Băsescu, fiica cea mică a fostului preṣedinte al României, Traian Băsescu, revine ȋn forţă ȋn politică. De data asta, EBA va fi alături de PMP ṣi promite rezultate foarte bune la alegerile locale ṣi parlamentare din 2020.

 “Am încheiat anul politic în cel mai frumos mod – alături de colegii din organizaţia Partidului Mişcarea Populară Sector 1. Se confirmă încă o dată că #PMP are nu doar un electorat consolidat, ci şi o bază de membri cum sigur nu există prin alte părţi. Cred că un #PMPde10 în anul electoral 2020 este o ţintă realistă. Mă voi implica activ în acţiunile colegilor de la Sectorul 1 în perspectiva anului viitor care vine cu două rânduri de alegeri: locale şi parlamentare. Felicitări încă o dată deputatului Sebastian Moise, noul preşedinte al PMP Bucureşti, pentru cel mai bun rezultat la alegerile prezidenţiale cu organizaţia Sectorului 1. Sărbători fericite tuturor!", a scris EBA pe Instagram., potrivit Stiripesurse.ro. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *