Corin Boian a făcut numeroase afaceri cu ministerul condus de Elena Udrea, astfel că la circa 5 luni după ce firma condusă de Boian a încasat primul milion de lei, presă locală semnala unele neconcordanţe în derularea poiectului:
"Pe teren, situaţia este însă şi mai gravă. La mijlocul lunii aprilie, deci la o perioada de 5 luni de când firma Kranz Eurocenter Piteşti a primit milionul de lei pentru primele lucrări pe teren, nu se vede mai nimic. În Parâng, punctul de lucru de la Căsuţa din poveşti despre care vorbea Ministerul Dezvoltării şi Turismului, înseamnă nici mai mult nici mai puţin de vreo 4 containere, câţiva pomi tăiaţi şi o moviliţa de balast", scria presă din Petroşani.
Ulterior, ministerul Elenei Udrea plăteşte şi el 34 milioane lei pentru acest proiect iar primăria încă şase. Corpul de Control susţine că afacerile încheiate după decembrie, 2010, au fost ilegale, dar până atunci totul a fost că la carte.

O altă investiţie în care este implicată firma lui Corin Boian este proiectul Schi în România care urmă să se facă la Straja (Lupeni).

În urmă recentelor descinderi ale DNA şi a arestării ministrului Udrea, Corin Boian a recunoscut că i-a dat acesteia mită pe care i-a dus-o cu valiza la minister. Boian susţine că i-ar fi dat mită Elenei Udrea, 600.000 de euro, plus 300.000 euro, celălalt om de afaceri, pentru a primi mai multe contracte.

Fostul ministru neagă acuzaţiile şi cere o confruntare directă cu oamenii de afaceri, în special cu domul Corin Boian. Avocatul acesteia, Alexandru Chiciu, a declarat că i-a fost solicitat de către clientă să să facă toate demersurile pentru a o aduce faţă în faţă cu cei care au denunţat-o.

"Doamna Udrea mi-a spus să fac o singură solicitare: vrea confruntare directă cu denunţătorii. Noi o să cerem, luni, procurorilor să purceadă la această confruntare. Vrem să stea faţă în faţă cu denunţătorii. O să cer procurorilor că până în contestaţie (pe 5 martie n.r.), Elena Udrea să se întâlnească cu aceşti denunţători în faţă procurorilor, pentru a vorbi despre pretinsele lor afirmaţii. Doamna Udrea vrea să-i privesca în ochi pe aceşti bărbaţi", a declarat Alexandru Chiciu.

Mai mult, se pare că afaceristul argeşean ar fi făcut un denunt colectiv, împreună cu Gărdean Adrian şi Gărdean Miron. Avocatul Elenei Udrea spune că este pentru prima dată când vede un denunt colectiv. 

 ”Este pentru prima dată când văd într-un dosar penal un denunț colectiv. Există un denunț formulat de trei persoane în același timp, Gărdean Adrian, Gărdean Miron și Boian Corin care s-au întâlnit la DNA și în aceeași zi, în același timp au făcut acest denunț, pomenind-o și pe doamna Udrea. Denunțul este semnat de toți trei. Supoziția mea este că denunțul s-a făcut în mai mulți timpi ca prezență a celor trei. Eu nu trag nicio concluzie, decât că este o situație ciudată”, a spus avocatul Elenei Udrea.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *