Recolta Stoicănești este adversarul celor de la FC Argeș din barajul de promovare pentru Liga a III-a. Adversarul argeșenilor vine din județul Olt, fiind echipa campioană aici. "Eu cred că suntem peste ei. Oricine ar fi mers de la noi în acest baraj ar fi fost peste echipa de la Recolta" a spus Cornel Sorescu, președintele AJF Argeș, ieri, după victoria celor de la FC Argeș cu Bascovul. Duelul tur cu Recolta va avea loc în deplasare, sâmbătă, 18 iunie, iar returul sâmbătă cealaltă, 25 iunie la Pitești.

