Conturile Termo Calor Confort au fost blocate pentru o datorie pe care societatea o are către Primăria Piteşti. Este vorba despre nişte impozite neachitate la timp, dar această situaţie este în toată ţara. În aceste conditii, Termo Calor Confort nu va mai putea furniza căldură piteştenilor.
Deşi societatea are datorii şi la gaze, acolo au găsit înţelegere, iar la primărie, primărie care este acţionar al SC Termo Calor Confort, nu se găseşte înţelegere.
Şocul mare a fost chiar şi pentru Cornel Ionică, viceprimarul Piteştiului, şi Iosif Cerbureanu, secretarul primăriei, care au aflat de blocarea conturilor abia ieri, deşi conturile au fost blocate la ordinul lui Pendiuc, chiar de vineri.
La o şedinţă fulger, ieri, Ionică l-a întrebat pe Directorul Executiv Adjunct al primăriei, Mihai Anton, ce s-a întâmplat şi cine a luat această decizie.
Anton a răspuns scurt şi răspicat că aşa a ordonat primarul Tudor Pendiuc.
Cum a ordonat? Când? Nu se ştie încă, dar cert este că Pendiuc este în concediu de o săptămână, iar ordinul a fost pus în aplicare deîndată.
Aşadar, Pendiuc, în timp ce-şi odihneşte trupul, mintea-i este numai la şicane adresate foştilor colegi din primărie.
Obişnuit cu jocurile murdare, cum a revenit în viaţa administrativă, cum s-a apucat să ţeasă intrigi, bulversând administraţia locală.
Gurile rele spun că Pendiuc ţine morţiş să demonstreze că el a fost şi este stăpânul primăriei, iar Ionică se împiedică la cea mai mică greutate.

