Greutăţile unui război de ţesut.
Piesele, opt greutăţi provenind de la un război de ţesut din secolele II-III d.Hr., prin forma lor simplă şi lipsită de orice aspect artistic sau estetic ne poate face să le vedem ca pe ceva banal. Am mizat, după cum se va observa, din descrierea de mai jos, pe contextul în care au fost descoperite şi au condus spre identificarea funcţionalităţii lor. Situaţiile de tipul celei relevate de cercetarea arheologică din 2001 din aşezarea de la Negraşi, punctul „Fântâna Ilinii” sunt rar întâlnite. Acesta a fost scopul nostru, să aducem în atenţia publicului o descoperire care nu frapează prin spectaculos, ci prin caracterul insolit şi prin povestea pe care o spun.

