Procurorii DNA au efectuat ieri di­mi­neaţă percheziţii la sediile mai mul­tor societăţi comerciale, între care şi cea a surorii şi cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, precum şi la locuinţa acestora, într-un dosar pri­vind infracţiuni de fraudare a fondu­rilor UE. De asemenea, una dintre firmele călcate de oamenii legii i-a aparţinut Corneliei Naum, mama premierului Ponta, SC Exfin SRL, fiind controlată în prezent de sora şi cumnatul primului ministru. Firma vizată de procurori are legături şi cu judeţul nostru, derulând afaceri în Argeş.

 Iulian Herţanu mai este acţionar şi în alte companii care fie au beneficiat direct de afaceri cu instituţiile publice, fie au asociaţi care, la rândul lor, au firme ce sunt abonate la banii publici.

De pildă, Iulian Herţanu este asociat în firma Cardinal Proiect SRL cu un anume Drăgan Ilie Florin. Acest Florin Drăgan e coacţionar în firma EUROPEAN PROJECT CONSULTING SRL RO 19179498, firmă care a încheiat numeroase contracte cu entităţile statului, în special cele din judeţul Argeş. Această afacere este cercetată de procurorii DNA în acest moment, Dosarul Consultanţei, dosar în care Constantin Nicolescu este cercetat alături de deputatul Mircea Drăghici, dar şi mai mulţi primari din Argeş. În această firmă de consultanţă a fost asociată şi Petronela Catană, consiliera personală a Ministrului Mediului în octombrie 2009.

Legătura între filiera de contracte cu statul prin European Project Management şi filiera de contracte cu statul prin Grossmann Engineering Group e reprezentată de Florin Ilie Drăgan, care este reprezentantul acţionarului minoritar din Grossmann Engineering Group şi co-acţionar în European Project Management SRL.

Cumnatul prim-ministrului a câştigat începând din 2007 încoace (de când există înregistrări în sistemul de achiziţii publice) un număr de 25 de contracte cu statul, în valoare de 100 milioane lei noi. Iată care sunt contractele din Argeş:

Pe 28.03.2012, contract în valoare de 139.000 RON pentru realizarea studiului privind disparităţile intra şi interjudeţene în Regiunea Sud Muntenia.

Pe 18.11.2011, contract în valoare de 374.500 RON ce prevede servicii pentru managementul proiectului „Dezvoltarea infrastructurii turistice a municipiului Câmpulung prin reabilitarea zonei istorice şi de agrement Complex Parc Kretzulescu".

La aceste lucrări se adaugă şi cele nepublicate pe SEAP. Una dintre aceste lucrări este şi extinderea reţelei de canalizare din Bascov. 

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *