Firma acestuia a pus mâna pe două contracte, fără licitație, chiar în luna ianuarie a acestui an. Unul cu Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime Constanța", aflată în coordonarea Ministerului Transporturilor, condus de Cătălin Drulă, colegul de partid al ministrului Năsui, iar altul cu o Unitate Militară din Sibiu.

Dealtfel, compania a fost abonată, de-a lungul timpului, la contracte prin atribuire directă, în valoare de peste 2 milioane de lei. SRI, STS, SPP, toate au lucrat cu compania de familie a ministrului USR. Iar pe lângă instituţiile de forţă, lista companiilor de stat care au renunţat la licitaţie şi au preferat să dea direct contractele, este uriaşă, iar numele sunt impresionante. 

 

 

 

Compania face parte, alături de ministrul Năsui, din acționariatul unei firme de brokeraj care apare în declarațiile de avere și de interese ale tânărului USR-ist, ceea ce face ca, pe lângă relația de rudenie pe care o are cu ceilalți acționari, Claudiu Năsui să aibă interese directe economice legate de compania care a încheiat aceste contracte cu statul, informează Antena 3

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *