Florin Tecău, împreună cu Inspectorul General al ISJ Argeş, la ora 19, erau la Spitalul de Pediatrie Piteşti. Peste 40 de copii de la Şcoala 16 au ajuns în ultimele 24 de ore la spital. Dacă în alte situaţii Florin Tecău fugea de responsabilităţi sau pur şi simplu nu era prezent, acum a stat zi lumină la Spitalul de Pediatrie. Aşa da, domnule Tecău!
"Sunt aici de azi de dimineaţă. Am venit, am plecat, acum merg cu Dumitru Tudosoiu să vedem şcoala. Rezultatul analizelor probabil va fi dat mâine. Am stabilit cu conducerea spitalului să reorganizăm secţiile, astfel încât să avem paturi la dispoziţie. Acum cheamă medicii şi asistenţii medicali care sunt disponibili să poată controla toată situaţia. I-am rugat să facă o linie specială la Gardă numai pentru copiii care au problema aceasta", a declarat pentru Institutiilestatului.ro Florin Tecău.

