Alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Tiberiu-Dragoș Oprea, vor urca pe scenă tineri interpreți, elevi ai liceelor de artă din țară: Raluca Gheboianu (violoncel), Mădălina Sima (violă), Ioana Tomescu (clarinet), Florentina Stoica (vioară) și Valențiu-Constantin Grigorescu (pian). În program: J. S. Bach – Concertul în do minor pentru violoncel și orchestră (partea I), Stamitz – Concertul în Re major pentru violă și orchestră (partea I), Donato Lovreglio – Fantezia Traviata pentru clarinet și orchestră, Bruch – Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră (părțile II și III) și Beethoven – Concertul nr. 3 în do minor pentru pian și orchestră (partea I).

