Vestea că procurorii DNA au început să instrumenteze ce a însemnat trafic de influență generat de OUG nr. 55/2014, adică ordonanța traseiștilor, a început să genereze multe neliniști în Argeş.

 Nu trebuie uitat că județul nostru a fost unul fruntaș din acest punct de vedere, cu mișcări spectaculoase de primari care au mers spre partidele aflate la putere.

 Dacă analizăm și faptul că ordonanța s-a dat înainte de campania electorală pentru prezidențiale și că, în cele mai multe cazuri, primarii care au trecut au beneficiat pentru localitățile lor de sume importante de la Fondul de rezervă al Guvernului, dar și de la ministerul condus de Liviu Dragnea, scenariul pe care ar merge procurorii DNA este previzibil: cine a trecut, câți bani au venit în localitatea respectivă, pe ce proiecte – începute sau nu – și dacă au existat ”negocieri” în acest sens.

 Mulți primari argeşeni au declarat că au fost la negocieri cu Tudor Pendiuc sau Florin Tecău. Primarul de la Ungheni chiar a recunoscut într-o conferință de presă că abia după ce a trecut la PSD i s-a deblocat un proiect.

Şi primarul de la Aninoasa a declarat la acea vreme că trece la PSD pentru a primi bani în comună.

 Un membru PSD a declarat pentru Institutiilestatului.ro că un primar traseist a trecut pe la DNA şi a explicat cum a negociat trecerea la PSD, cu cine, şi ce i s-a oferit în schimbul trădării. Acelaşi PSD-ist susține că Tecău este tare neliniştit din acest punct de vedere. Florin Tecău, preşedintele Consiliului Județean Argeş, a fost unul dintre pionii principali în racolarea primarilor.

 

În Argeş au intrat sume mari de bani după ce s-au făcut transferurile politice, lucru cunoscut de toată lumea.

 

Iată sumele primite de primarii care au trecut la PSD: 

 

 

– Ştefan Benonie, primar comuna Aninoasa – Reabilitare retea de apă în satul Slănic – 500.000 lei

–  Vasile Dina, primar comuna Valea Danului – Canalizare şi epurarea apelor uzate menajere – 1.000.000 lei

– Ionuţ Sandu, primar comuna Davideşti – o lei

– Aurelian Maria, primar comuna Drăganu – Canalizare şi epurarea apelor uzate menajere în satele Drăganu-Olteni şi Dumbrăveşti – 300.000 lei şi Canalizare şi epurarea apelor uzate menajere în localitatea Drăganu – 1.901.000 lei

– Gheorghe Ionescu, primar comuna Călineşti – canalizare menajeră – 300.000 lei şi Alimentare apă sate Văleni şi Ciocăneşti – 1.028.000 lei

– Dumitru Doru Slătineanu, primar comuna Tigveni – Reabilitare şi extindere sistem de reabilitare cu apă, sat Bălileşti, comuna Tigveni – 620.000 lei şi Reabilitare şi extindere alimentare cu apă, sate Blaj, Bălteni şi Bărseşti – 500.000 lei

– Cristian Dică Hristu, primar comuna Vlădeşti – Alimentare cu apă sat Vlădeşti – 1.200.000 lei

– Bebe Ivan, primar comuna Băbana – Canalizare şi epurarea apelor uzate menajere – 1.464.000 lei şi modernizarea DC 165, Sămara-Băjeneşti, DC 177 A, Manoleşti – 300.000 lei

– Niculaie Dragnea, primar comuna Băiculeşti – 0 lei 

–  Irinel Georgescu, primar comuna Dobreşti – Canalizare şi epurarea apelor uzate menajere – 180.458 lei

– Mircea Păuna, primar comuna Musăteşti – Alimentare cu aapă, sate Stroeşti, Costeşti-Vîlsan, Muşăteşti şi Robaia – 156.796 lei

– Florin Dumitru, primar comuna Uda – 0 lei

– Niculae Dochinoiu, primar comuna Vedea – Modernizare DC 167 şi DC 167 A – 300.000 leişi Canalizare şi epurarea apelor uzate menajere – 700.000 lei

 – Iulian Miu, primar comuna Ungheni – Alimentare cu apă Satul Nou – 200.000 lei

– Liviu Poşircă, primar comuna Vultureşti – Sistem de canalizare şi tratarea apelor uzate – 300.000 lei 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *