Verdict! Mircea Dumitru, fost ministru al Educaţiei în Guvernul Cioloş, a fost colaborator al Securitãţii. Deşi a declarat anterior cã n-a avut nicio legãturã cu securitatea comunistã. Potrivit CNSAS, Dumitru, alias Negulescu, oferea informaţii preţoase despre studenţii sãi de la Filosofie din Bucureşti. Primul care a ieşit la atac a fost ex premierul Victor Ponta. Motivele sunt deja istorie.

 "Marele Rector al Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, spune că nu a colaborat cu Securitatea! Deşi în urmă cu câteva zile CNSAS a concluzionat că a colaborat dar "nu a făcut poliţie politică"! Adică a fost securist bun şi nu securist rău! Motiv de prietenie şi parteneriat cu Traian Băsescu – alt om moral care a colaborat dar "nu a făcut poliţie politică"!

Aveţi grijă când cineva vã dã lecţii de moralitate şi integritate – sigur are ceva "din trecut" care îl face atât de luptător!

Că să nu mai fie discuţii ar fi bine să citească toată lumea Decizia CNSAS dată în dată de 04.07.2017 (în urmă cu doar câteva zile) în baza noilor documente care nu erau cunoscute în 2007 şi asupra cărora s-a făcut chiar şi expertiză grafoscopică     (să nu mai spună cineva că e scrisul altcuiva)!

Vã citez doar atât : " Dumitru Mircea a fost încadrat de către Securitate în scopul încadrării informative a studenţilor de la Facultatea de Filosofie din Bucureşti şi a semnat la data de 23.10.1980 un angajament olograf sub numele de Negulescu"., a comentat Victor Ponta, pe Facebook., potrivit Stiripesurse.ro.

P.S: Supãrarea lui Ponta pe Mircea Dumitru ţine de pe vremea când Dumitru, rector al Universitãţii Bucureşti, a descoperit cã social democratul a plagiat lucrarea de Doctorat.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *