"Trebuie distrus profesorul Lucan! Distrus prin ardere pe rug, decapitare, spânzurare, eventual prin lapidare cu pietre, bolovani de râu… Suntem un Stat de Drept, ce naiba! Cum își permite un astfel de individ să nesocotească perceptele sfinte ale medicinei și ale moralei noastre creștine? Vulgul se simte bine, devine tot mai puternic în contestațiile sale profund democratice, pe alocuri chiar științifice… Munca profesorului Lucan s-o facă cei din Viena! Capitală de Imperiu, ce dracu! Este mai corect, mai cinstit, mai curat moralicește! Vulgul are tot ce-i trebuie să se trateze la Viena… Faptul că un astfel de Om, că Institutul construit de el, dar și alte realizări în domeniu se duc de râpă, pe cine să mai intereseze? Vulgul amestecat cu o presă profund onorabilă ne comunică zilnic nenorocirile săvârșite de acest profesor criminal, nazist chiar, murdar la suflet și, dincolo de toate, inuman! O fi salvat și ceva vieți, un astfel de individ? Nu, nu cred! Vulgul, onorabila noastră presă de investigații profund cinstită salvează zilnic vieți, pune diagnostice în zona științei medicale, dă tonul demolării unor instituții unice în țară și ne oferă tuturor satisfacția de a-i fi judecătorul cel mai „curat”, doctorului Lucan! În hora asta murdară este prins cu toată sfânta lui curățenie morală și sistemul nostru judiciar, începând, cum altfel, decât cu procurorul de caz! Care procuror de caz nu este capabil să facă diferențele ce se impun între un bun personal și un bun al obștei… Bine că judecătorul „de caz” nu s-a lăsat dus în eroare nici de procurorul cu miros de portocală, nici de avântul profund revoluționar al unui vulg uman prost educat de o societate putredă până-n măduva oaselor, nici de corifeii unei prese ajunse deja în pragul celui mai de jos ridicol închipuit vreodată! Zecile de mii de vieți salvate de profesorul Lucan nu mai contează atunci când „direcția” este bine clarificată! La Viena, domnilor, acolo să se facă medicină performantă! Noi să rămânem crescători de oi, cultivatori de cereale, producători performanți de tone de prostie pe cap de cetățean prins în mrejele unor falși jurnaliști, ori televiziuni de cea mai proastă calitate…
Toată lumea vorbește numai de nerealizările profesorului Lucan! De realizările lui, nu mai vorbește nimeni! Iatoria este plină de astfel de cazuri! Pentru marele Vulg, porfesorul Lucan s-a născut deja, ca o „mare nerealizare”, un fel de „rușine națională”!
Domnii mei, suntem un Neam trist, foarte trist și pentru că, atunci când ar trebui să fim recunoscători celui merituos, îi întoarcem spatele, îl condamnăm cu toată furia unei adevărate tulburări psihice… Fac precizarea că n-am avut niciodată de-aface cu profesorul Lucan, dar mi se pare că munca lui este dincolo de ce poate exprima splendidul nostru vulg național, la un moment dat!", scrie Rizescu pe Facebook.

