Scriam ieri despre o vânãtoare de ouã de ciocolatã, la care au participat copiii de la Ştefãneşti – Blocuri. Primãriţa, fiind în conflict deschis cu aleşii locali, a început cu intrigile. Semn cã printre calitãţile sale de edil nu se aflã empatia. Ba mai rãu, nu-şi cunoaşte electoratul. Am remarcat cã unii dintre copii au venit ferciţi la vânãtoarea de ouã, pentru a-şi umple buzunarele cu dulciuri, deşi n-au gãsit pe-acasã vreun coşuleţ.
Dincolo de faptul cã noi, ca ziarişti, mai vedem şi omenia din unele acţiuni, redãm mai jos comentariul veninos al Ioanei Dumitru:
“Se pare că locuitorii din Ștefănești duc lipsã de….ouă. Altfel nu-mi explic de ce consilierii locali le împart așa ceva oamenilor de la Blocuri, în timp ce ei au sabotat aprobarea bugetului localității. Să știți că garanția unui ou e de maxim o săptămâna, atât cât durează și promisiunile acestor aleși care continuă să facă același lucru de 28 de ani: NIMIC.”
Adevãrul e cã nu-i puţin lucru sã te cheme Ioana Dumitru, sã ai o leafã de 12.000 de lei

