"Bătăliile vieţii sunt câştigate de cei care nu abandonează niciodată❗

 

Primăria Pitești va fi câștigată de Cristian Gentea❗
⁉️ În ultima perioadă, am fost întrebat de foarte multe persoane “de ce îl susțin pe Cristian Gentea?”,
în cursa pentru Primăria Pitești! 
Despre susținerea pe care i-o port acestui OM, pe față, necondiționat, aș putea să vorbesc până la alegerile următoare, din 2024! Și permanent aș mai avea câte ceva de adăugat!
În cuvintele următoare voi încerca să fiu cât de poate de scurt, cât se poate de concis! Deși e foarte greu să te rezumi, când vorbești despre un astfel de OM, despre un specialist al domeniului nuclear, despre un cunoscător în cel mai mic amănunt al administrației locale!
✔️ Mi-au plăcut mereu oamenii puternici! Dar oamenii care au și suflet! 
Mi-au plăcut mereu cuvintele și destinele oamenilor mari!
❗Cristian Gentea este poate, cel mai puternic OM pe care l-am cunoscut în cei 29 de ani de viață. 
Și de departe, cel mai uman!
Umanitatea acestui OM am văzut-o în repetate rânduri, însă de fiecare dată oferită cu aceeași dorință de a face bine.
✔️ M-am bucurat enorm când am aflat de candidatura lui Cristian Gentea la Primăria Pitești. Am știut de atunci că va fi o luptă lungă și dură – deoarece totul s-a schimbat în ultimii ani, de la electorat, până la dorințele cetățenilor. Însă, Cristian Gentea este cel care poate schimba fața Piteștiului! 
✔️ Cristian Gentea este cel care poate susține sportul, cel care poate susține cultura, cel care poate face administrație performantă. 
Iar exemplele sunt numeroase! Am apreciat mereu modul în care Cristian Gentea s-a implicat pentru societățile Primăriei Pitești, pentru angajații instituțiilor subordonate.
❗Așadar, FC Argeș este în Liga I după 11 ani, artiștii Filarmonicii Pitești au revenit din șomajul tehnic, în ultima perioadă – salariile au crescut la Salpitflor, Apă-Canal se află în top la nivel național, iar la TermoCalor – lucrurile merg tot mai bine, deși la un moment dat – societatea era pe butuci! Enumerarea poate continua…
✔️ Am văzut programul de candidatură al lui Cristian Gentea! Un program performant, profesionist, sincer și realizabil din prima zi a mandatului. 
❗De aici și sintagmele "OM de cuvânt, PRIMAR de cuvânt"!
Un alt aspect important din punctul meu de vedere. În continuare, ca și primar, Cristian Gentea va ieși printre piteștenii din Prundu, Trivale, Războieni, Găvana etc… Nu se va închide în biroul din primărie, iar ușa dumnealui va fi mereu deschisă!
✖️ Nu sunt pe nicio listă și nu vreau absolut nimic! Însă, îmi doresc ca Piteștiul să fie bine, să devină oraș de top al României!
 Și va deveni, pentru că îmi place foarte mult și lista propusă de Cristian Gentea!
 O listă cu tineri, cu profesioniști, cu oameni care iubesc Piteștiul precum își iubesc propria ființă.
❗Pentru mine, singura satisfacție, Cristian Gentea – primar al Piteștiului!", scrie Gabriel Niţă pe o reţea de socializare


Articol comandat de Partidul Social Denocrat, Organizația Județeana Arges, cod unic de identificare mandatar financiar: 21200019, publicat de SC Iannis Mediagrup SRL.



 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *