George Păltineanu, prezent astăzi la conferinţa PMP, a anunţat că Alianţa Naţional Ţărănistă – Argeş îl susţine pe Eduard Dima pentru Primăria Ştefăneşti.

 După conferinţă, George Păltineanu a acordat un interviu incendiar redactorului Institutiilestatului.ro. 

 

R: De ce îl susțineți pe Edi DIMA, ci nu pe Dorin BĂRBUCEANU, fostul dvs.coleg?

George Păltineanu: Eu să-l susțin pe numitul Bărbuceanu??? Nuuuu, sub nicio formă. La prima vedere, pare un om foarte ”de treabă”, vorbește frumos, amabil, dar – în realitate – faptele dumnealui relevă un om de nimic, ordinar. Nu are prestanța și măreția unui primar de oraș.

Când te gândești – atât în cazul dumnealui, cât și a profesorului Udroiu (membru în BPL al PNL Ștefanesti) – că sunt profesori, intelectuali, oameni în etate, te aștepți să regăsești, în ei, modele în viață, de urmat și, când colo, constați că sunt doar niște oameni de nimic. Niște calici, ariviști, cu ochii după putere și câștiguri. Niște oameni care au îmbătrânit urât, din punct de vedere moral. Din păcate, în cazul celor doi, timpul scurs ”în umbra marelui URSS”, ca să citez din Nicu Covaci, le-a lăsăt urme adânci. Se văd sechelele formării lor în comunism, se vede că nu cred în Bunul Dumnezeu, de vreme ce nu au măcar rușine și frică de Divinitate, dacă de oamenii din jur, nu au.

 Vorbim de etică, de bun-simț?

Haideți să analizăm împreună, următoarele apecte:

Timp de 4 ani (mă refer la ultimii, doar), numitul Bărbuceanu (cu domnul Udroiu, lângă el) i-au exploatat, cât au putut de mult, pe consilierii locali PNL, printre care Bogdan Badea și domnul Grigore Mihalcea.

               I-au alergat în teritoriu, le-au interzis să voteze vreun proiect în CL Ștefănești, doar ca să o compromită pe Primăriță – că le era și rușine, acestora, să se mai întâlnească cu cetățeni, pe stradă – i-au pus să înjure opoziția (dar ei, matusalemicii, nu au crâcnit, de ce să-și facă ei dușmani), adică i-au muncit ”din greu”. 

 

#Onoarea lui Bărbuceanu a pălit în fața sufletului urât și negru al lui Miuțescu

Cu o săptămână înainte de depunerea candidaturilor, în plenul BPL Ștefănești, numitul Bărbuceanu a spus că pe lista consilierilor locali se regăsesc atât Bogdan Badea, cât și Grigore Mihalcea, cum era și corect, de altfel. Bogdan Badea, pe care Miuțecu nu prea îl agrea, a avut o premoniție și l-a întrebat, în mod explicit, pe Bărbuceanu, dacă îl susține pentru funcția de consilier local,  împrejurări în care, acesta – eroic – a afirmat că ”eu fac lista și nu-mi spune mie nimeni, de la județ, ce să fac”, asigurându-l că va fi pe lista de consilieri locali, pe loc eligibil. Trecând peste faptul că, într-un partid democratic ”listele” se fac de către membrii partidului, nu de DICTATOR, cei doi au trăit cu speranța că promisiunea va fi îndeplinită.

Nici nu au îndrăznit să pună la îndoială onoarea numitului Bărbuceanu că doar este profesor, intelectual, om în toată firea, fost primar și aspirant la această funcție.

 

#Bărbuceanu a preferat, în schimb, să-și vândă oamenii – IUDA.

 

Săracii s-au înșelat, onoarea lui Bărbuceanu a pălit în fața sufletului urât și negru al lui Miuțescu, stâlcit de ură și invidie, așa că ”eroul de la Ștefănești” (spartanul – Bărbuceanu), s-a metamorfozat, rapid, în ”capra lui Miuțescu” și cei doi – Bogdan Badea și Grigore Mihalcea au fost scoși de pe liste. Pentru domnul Grigore Mihalcea a fost o lovitură năprasnică, era convins că va fi pe listă, doar îl ajutase de-a lungul anilor FOAAARTE MULT pe candidatul Bărbuceanu.

Țineți cont că, se anunțase deja candidatura lui Bărbuceanu la Primăria Ștefănești, banner-ele erau tipărite și montate pe stâlpi, adică Bărbuceanu nu risca nimic, nu avea cum să mai piardă candidatura, putea să se bată cu Miuțescu, până la capăt. Bărbuceanu a preferat, în schimb, să-și vândă oamenii – IUDA.

Mai mult, candidatul Bărbuceanu a venit, de la județ, cu două nume noi date de STĂPÂNUL lui, Miuțescu, pe care le-a înscris în listele cu candidații pentru Consiliul Local Ștefănești. Cei doi nici măcar nu erau membri PNL, adică a fost ”capră umilă și râioasă”, până la capăt.

Văd că acum, fără remușcări, Bărbuceanu se mai și laudă, în campania electorală, că în afară de el și profesorul Udroiu, toată echipa e nouă. Nu ați înțeles? Ceilalți erau răi , doar ei doi sunt buni.

Te aștepți ca la bătrânețe oamenii să devină mai buni, mai înțelepti, mai cu frică de Dumnezeu, dar cei doi rămân doar niște ȘULFE BĂTRÂNE.

Nu spun că Badea Bogdan sau Grigore Mihalcea erau buni sau răi, dar după ce te-ai folosit de ei atâta timp, este moral să le dai brânci pe scări, fără rușine?

Nu putea să le spună de la început că EL își urmărește propriul interes, că EL este partidul și că nu-l interesează de soarta celorlalți?

Tot așa ”se va bate” Bărbuceanu pentru locuitorii orașului Ștefănești?

 

#Cine vrea, poate să voteze ”capra lui Miuțescu”, eu nu o să încurajez pe nimeni să o facă.

 

Îl întreb prin intermediul dumneavoastră pe numitul Bărbuceanu: Doar dumneata ai visuri, speranțe? Doar dumneata și cu familia dumitale trebuie să trăiți BINE? Nu vă ajunge cât ați strâns, câtă avere ați acumulat?

De ce l-am băgat și pe profesorul Udroiu în discuție? Pentru că de la dumnealui aveam așteptări muuult mai mari, chiar credeam că se va opune deciziei lui Bărbuceanu, dar și dumnealui a tăcut, e fericit că EL va fi pe lista de consilieri locali, restul ce mai contează.

Faptele lui Bărbuceanu îi devoalează caracterul urât și meschin, doar titulatura de PROFESOR nu este suficientă ca să-l ”facă” om integru. În asemenea situații critice (când trebuia să lupte pentru oamenii lui) poți să vezi măreția unei persoane, unui caracter, iar numitul Bărbuceanu a dovedit că este un om mic.

O să-i bată Dumnezeu!!!

Cine vrea, poate să voteze ”capra lui Miuțescu”, eu nu o să încurajez pe nimeni să o facă.

Ștefăneștiul o să fie acaparat de oamenii lui Miuțecu (în frunte – bineînțeles – cu Gelu TOFAN). Or să fie ca lăcuastele, vai de noi ce ne așteaptă.

Personal, nu mi-aș dori un astfel de om, în fruntea orașului, în fruntea noastră – a cetățenilor din Ștefănești, până la urmă.

Da, știu, la televizor pare amabil și ”de treabă”, dar în realitate candidatul Bărbuceanu este cel descris de propriile lui fapte, pe care vi le-am prezentat.

 

#Doamna Primar Dumitru e de 10 ori mai curajoasă, demnă și ”bărbată” (I.L.Caragiale) decât Bărbuceanu

 

Îi vedeți pe candidatul Bărbuceanu sau pe dl.profesor Udroiu în teren, la inundații, secetă sau alte calamități? Păi ei trebuie să se ducă la toaletă din 10, în 10 minute (e o realitate, stiu că nu e de glumit și nu iau nimic în derâdere), starea de sănătate nu le mai permite să fie implicați total în problemele urbei. Dar ce contează, ei vor să fie acolo, la ”cașcaval”. Sunt în stare să moară în primărie, dar să nu scape osul.

Eheee, o să ne aducem aminte cu nostalgie de pozele și filmările cu Primărița, în cizme de cauciuc, cu apa până la genunchi, cu lopata în mână sau sus pe buldo-excavator.

Doamna Primar Dumitru e de 10 ori mai curajoasă, demnă și ”bărbată” (I.L.Caragiale) decât Bărbuceanu și profesorul Udroiu, la un loc.

 

#Alianța Național Țărănistă îl susține pe domnul Eduard (Edi) DIMA, de la PMP

Cert este că, așa cum am anunțat public, Alianța Național Țărănistă îl susține pe domnul Eduard (Edi) DIMA, de la PMP. Acesta reprezintă un partid ”de dreapta”, are putere de muncă, are experiență managerială, chiar nu văd ce i se poate reproșa. Se vede că vine de la munca reală, din teren, iar – până acum – s-a comportat impecabil, în campania electorală. În plus, este un tânăr cu studii superioare, făcute în mod onest, la timpul lor.

Țin să precizez faptul că, nu am pretins niciun beneficiu (de orice natură), pentru a-i sprijini pe domnul Virgil BACIU sau pe Eduard DIMA. Conducerea PMP, rațională, și-a dat seama că orice vot în plus contează și ne-a solicitat sprijinul, în mod direct. Mai mult, la negocierile pentru susținerea domnului Eduard DIMA a participat și domnul Cristian DIACONESCU, o personalitate a politicii românești, ceea ce a contat foarte mult. Am avut ocazia să stau, pentru câteva ore, în anturajul conducerii unui partid politic care discută relaxat, între oameni care glumesc, care sunt interesați să afle lucruri noi, să facă schimb de idei, nu ca la alții.

Îi indemn pe toți locuitorii orașului Ștefănești să-l voteze pe Eduard DIMA.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *