Modificarea legii taximetriei prin OUG a fost încercată fără succes, de-a lungul anilor, în mai multe rânduri, cel mai recent cu aproximativ un an în urmă, printr-un proiect iniţiat atunci de Ministerul Transporturilor, scrie economica.net.
De această dată, proiectul de OUG a fost iniţiat de către Ministerul Dezvoltării şi vine cu o noutate faţă de tentativele anterioare – se referă şi la aplicaţiile mobile.
Cea mai importantă modificare se referă la sancţionarea şoferilor care fac transport public de persoane sau transport de mărfuri, contra cost, fără autorizaţiile aferente. Dacă ordonanţa va fi adoptată, aceştia vor putea fi sancţionaţi pe loc, de la prima abatere, cu amendă de până la 5.000 de lei. Astfel, ar fi eliminată din textul legii sintagma "în mod repetat".

