Nebunia creată de construirea pasajului suprateran de la Podul Viilor continuă toată vara.
De fapt, Primăria Piteşti le promite şoferilor că abia în luna noiembrie va lua sfârşit calvarul automobilistic. Cu toate că reprezentantii municipalităţii sunt optimişti în privinţa finalizării proiectului, şoferii care trec zilnic prin zonă îi văd cam rar pe muncitori, care sunt şi cam puţini în comparaţie cu anvergura lucrării. Primăria, însă, susţine că s-a realizat deja 40% din proiect. Valoarea totală a proiectului se ridică la 21,9 milioane de lei, iar contractul a fost atribuit prin licitaţia firmelor Metabet, Zeus şi General Trust.

