“S-au stricat vineri frigiderele, s-a solicitat de urgență să vină firma să le repare, însă reprezentanții firmei nu au venit, probabil nu lucrează în weekend, iar medicii de acolo încearcă să rezolve cât mai rapid cazurile. Aparținătorii au fost chemați la spital, iar în ordinea în care au venit s-au efectuat necropsiile și s-au predat decedații către familii. În cadrul spitalului avem două spații frigorifice – un frigider mortuar la Spitalul Județean, cu nouă spații frigorifice, și încă un frigider mortuar în cadrul secției de Maternitate, cu trei stații frigorifice. Cazurile din weekend care puteau fi amânate până luni, când veneau medicii la serviciu, au fost transferate în frigiderele de acolo. S-a lucrat într-un ritm sustinut pentru a nu rămâne cu decedații. Acum se fac demersurile necesare pentru punerea în funcțiune a frigiderelor mortuare din sediul central”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt Spitalului de Urgență Botoşani, dr. Ștefan Bercea.

