Astãzi a avut loc la Prefectura Argeş, o întâlnire care a avut scopul de a discuta cu instituţiile abilitate despre mãsurile care se impun pentru prevenirea pestei porcine în judeţul nostru. Evenimentul a fost coordonat de subprefectul Adrian Bughiu.

 “Am coordonat astăzi, în calitate de subprefect de Argeş, o întâlnire iniţiată de către DSVSA Argeş, la care au participat reprezentanţi din teritoriu ai instituţiilor subordonate Ministerului Apelor şi Pădurilor, ai fondurilor de vânătoare, respectiv primari şi administratori de ferme din zona de sud a judeţului.

Scopul acestei întâlniri l-a constituit prezentarea măsurilor de prevenire a pestei porcine africane. Discuţiile purtate au fost constructive, mai ales în privinţa simptomelor pe care le pot prezenta animalele în cazul infestării cu acest virus.

S-au propus câteva măsuri concrete suplimentare de prevenție a bolii, urmând ca, în perioada imediat următoare, să derulăm inclusiv o acţiune de simulare a răspândirii virusului de pestă porcină africană pe teritoriul judeţului Argeş” a spus subprefectul Adrian Bughiu.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *