Puștiul a obținut până acum locul I la Constanța la Cupa Ovidiu, ediția I, locul III la Brașov la Naționalul de kumite, respectiv locul III la primul concurs al carierei, Cupa Carpathian Eagles. "Sunt foarte mulțumit de aceste rezultate. Am muncit mult și m-am simțit minunat în concursuri" spune puștiul ce are doar 8 ani. "Este unul dintre sportivii care îmi plac. Serios și ambițios. E încă micuț, la început de drum, însă promite foarte mult" spune și Mihai Vătafu, președintele – antrenor al clubului. "Pavel a încercat alte sporturi, însă a ajuns la karate. Aici i-a fost greu doar la început, apoi s-a adaptat perfect. Vă dați seama, crește inima în mine când îl văd cu medalii" spune tatăl spotivului. "Vreau să continui cât mai mult în acest sport. Este visul meu suprem" mai spune puștiul ce are doar 8 ani.

