Într-unul dintre produsele noastre, aflat sub marca Alpro, și anume Alpro Cocos BIO, 1L, a fost utilizată guma de guar (E412), agent de îngroșare, care a fost contaminat, prin alăturare, în timpul transportului, din cauza unui lot transportat anterior de plante tratate cu oxid de etilenă, o substanță interzisă în alimentele din Europa. Loturile menționate sunt izolate și bine identificate, arată informarea, potrivit Stiripesurse.ro.

Având în vedere cantitățile extrem de mici utilizate din acest agent de îngroșare, considerăm că nu există niciun risc pentru sănătatea consumatorilor şi am decis rechemarea produselor doar pentru a elimina orice suspiciune din partea acestora.

Rechemarea se aplica pentru loturile: 22.11.2021; 29.11.2021; 03.01.2022; 17.01.2022.

Consumatorii sunt sfătuiți să returneze produsul, la magazinul de la care a fost cumpărat, până la data de 18.09.2021. Contravaloarea va fi restituită prin prezentarea bonului fiscal.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *