"La sosirea primelor forțe ISU, se acționa de către serviciul privat al obiectivului, echipele de intervenție reușind împreună să țină situația sub control și să răcească rezervorul, astfel încât la ora 21.14 s-a decis că nu mai este nici un pericol de incendiu încheindu-se astfel intervenția.
De menționat că nu a ars produs petrolier, ci doar elemente constructive ale rezervorului ( garnitură de cauciuc etanșare capac).
Pe timpul nopții, au rămas în monitorizare o autospecială din partea ISU și una din partea serviciului privat, urmând să se constate pagubele și cauza posibilă a incendiului", transmite Prefectura Argeş într-un comunicat remis INstitutiilestatului.ro.

